Acte necesare pentru schimbarea buletinului (CI) conform Legislației 2019

Iata actele necesare în diferite cazuri în care ești nevoit să-ți schimbi buletinul. În primul rând trebuie să știi că toate actele necesare și cererea pentru schimbarea buletinului, precum și eliberarea acestuia, trebuie să le faci personal, nu sunt acceptați intermediari, titularul este singura persoană care poate face asta, conform procedurilor impuse de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Excepție fac cetățenii români cu domiciliul în țară și care se află temporar în străinătate: eliberarea cărții de identitate se poate face prin intermediul altei persoane, dar numai pe baza unei procuri speciale, autentificată la ambasada României din țara în care se află solicitantul și în cuprinsul căreia trebuie să se regăsească, obligatoriu,

scopul precis pentru care a fost eliberată procura, adică depunerea cererii pentru eliberarea cărții de identitate și/sau ridicarea acesteia.

Ce acte sunt necesare pentru schimbarea buletinului după noua legislație din 2019

Eliberarea cărții de identitate (buletinului) la împlinirea vârstei de 14 ani

  • cerere pentru eliberarea cărții de identitate, semnată și de minor, și de unul dintre părinți sau de reprezentantul legal;
  • certificatul de naștere, original și copie;
  • actul de identitate al unuia dintre părinți sau al reprezentantului legal;
  • documentul cu care părintele sau reprezentantul legal face dovada adresei de domiciliu, original și copie;
  • certificatul de căsătorie al părinților sau certificatul, respectiv hotărârea de divorț în cazul în care părinții sunt divorțați, original și copie;
  • chitanța pentru plata cărții de identitate.

Eliberarea cărții de identitate (buletinului) la împlinirea vârstei de 18 ani

  • cerere pentru eliberarea actului de identitate;
  • certificatul de naștere, original și copie;
  • documentul cu care se face dovadă adresei de domiciliu, original și copie;
  • declarația unuia dintre părinți din care să rezulte faptul că identitatea declarată în cererea de eliberare a actului de identitate, coroborată cu imaginea preluată ori cu fotografia atașată cererii, aparține solicitantului;
  • fișa cu impresiunile decadactilare ale solicitantului realizată de unitatea de poliție de la locul de domiciliu sau de reședință al solicitantului;
  • chitanța pentru plata cărții de identitate.

Eliberarea cărții de identitate (buletinului) atunci când expiră termenul de valabilitate, se modifică datele privind starea civilă, se anulează documentul

  • cerere pentru eliberarea actului de identitate;
  • actul de identitate și cartea de alegător, după caz;
  • certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, după caz, original și copie;
  • certificatul/hotărârea de divorț, după caz, original și copie;
  • certificatele de naștere ale copiilor cu vârstă mai mică de 14 ani, original și copie;
  • documentul cu care se face dovadă adresei de domiciliu și, după caz, cel cu care se face dovadă adresei de reședința, original și copie;
  • chitanța pentru plata cărții de identitate.

În cazul modificării numelui și/sau prenumelui titularului, numelor și/sau prenumelor părinților, a datei ori a locului de naștere, se prezintă și hotărârea judecătorească și/sau actul administrativ în baza cărora s-au modificat datele de stare civilă.

Loading...